Cand te-ai indragostit prima data? Iti aduci aminte fluturasii care nu-ti dadeau pace, zambetul tamp si sclipirea din ochi? Simteai ca esti fericit si iti doreai sa strigi in gura mare sa stie si altii. Si ai strigat. Iubeai nebuneste, nimic nu ti se parea prea mult sau prea exagerat.
Cand ai realizat ca ceea ce traisesi fusese o iubire puerila? Sii au urmat altele, mult mai mari, mai adanci, mai profunde, mai cum vrei tu sa le spui? Fluturii au mai aparut din cand in cand, dar parca nu mai era la fel.
Cand s-au intors fluturii?Mai mari si mai multi si mai puternici ca niciodata?Ti-ai zis: Asta trebuie sa fie "True Love". Era. Dar n-ai mai avut curajul sa strigi. Incepusesi sa te maturizezi. Orice gest ti se parea o nebunie prea mare.
Cand "your true love" ti-a omorat fluturii? Atunci ai vrut sa mori si tu. Sau ai vrut sa o omori pe ea, cea care iti rapise fericirea. Dar fara fluturi, care fericire? Deja iti era indiferent... Ti-ai ocupat timpul cu altele, jurand ca nu vei mai primi vreodata fluturi in viata ta. Au mai venit de cateva ori..dar au plecat la fel de repede cum au venit.
Cand intr-o zi in loc de fluturi au venit albine? DA. Albine. Ele si mierea lor. Era dulce mierea. Dar erau albine. Si ele aveau aripi pe care le fluturau, dar nu erau fluturi. Erau albine. Si cum era de asteptat...te-au intepat. Dar pe rani puneau miere. Puteai tu sa le alungi, cand mierea era atat de dulce?
Cand ai constientizat ca in timp ce citeai ti-ai vazut intepaturile albinelor, si ti le-ai acoperit rusinos, de teama sa nu le vada si altcineva? Spune-mi pentru tine, faptul ca ai suferit candva, ca ai trait/traiesti o iubire atat de "intepatoare" este o rusine?
