De ce?

Fiindca sunt o proasta si fiindca innebunesc dupa fiecare cuvant al tau! Boala pe care o dai tu nu se vindeca niciodata. Si febra ta tine tot timpul. Vrei sa mai stii si altceva? M-ai aruncat in drum si te-ai intors dupa un an, si sunt innebunita dupa tine. Si daca ai sa ma arunci iar si ai sa te intorci dupa o suta de ani, tot am sa te urmez. Mor dupa tine si te urasc, si astept sa-mi faci ceva rau..

NU! Nici sa nu indraznesti sa te mai apropii de mine. Cu zambetul tau, cu ochii tai albastri lucitori chiar si cand cerul e negru. Nu-mi zambi..imi faci mai mult rau..atat de mult rau pentru sufletul meu bolnav. Inima imi bate si tipa si urla sa te iert. Doamne, de-as putea sa-mi scot ochii aia din minte, sa nu te mai vad..sa nu-ti mai vad niciodata zambetul..

Dar stiu ca asta nu se va intampla, meru vei aparea in preajma si nu ma vei lasa o clipa.. Oricat de mult as vrea eu sa nu te vad, stiu ca nu o sa pot, ori vei aparea ca din senin, ori voi face eu cumva ca tu sa apari, ca altfel, nu as mai fi eu, tu nu ai mai fii tu. Daca nu mi-ai fii in preajma, ar fi totul..greu. Obisnuieste-te cu faptul ca-mi esti indispensabil si ca ar fi dragut daca..ti-as fi si eu. Gandeste-te ca nu-mi doresc nimic mai mult, decat pe tine.